1. Identificarea genului de activitate
Primul pas este identificarea genului de activitate, un moment esențial în procesul de lansare a unei afaceri. Alegerea activității determină necesitatea unor documente suplimentare, notificări, înregistrarea obligatorie a aparatului de casă și a terminalului POS, obținerea licențelor sau altor acte justificative pentru desfășurarea legală a activității.
Este important să cunoașteți din timp aceste cerințe, deoarece obținerea actelor poate implica eforturi și resurse financiare considerabile. Genurile de activitate pot fi consultate online – căutați „codurile genurilor de activitate Moldova” pe Google și accesați clasificatorul disponibil. La ASP este recomandat să vă prezentați cu codurile și denumirea completă a acestora.
2. Alegerea formei juridice
Al doilea pas este identificarea formei juridice potrivite: Întreprindere Individuală (ÎI), Societate cu Răspundere Limitată (SRL) sau Societate pe Acțiuni (SA), cu capital național sau străin. Forma juridică este la fel de importantă precum activitatea aleasă, deoarece aceasta influențează modul de impozitare, pe care este bine să-l înțelegeți de la început.
3. Alegerea denumirii companiei
Al treilea pas este identificarea a trei-cinci denumiri posibile pentru compania viitoare. De ce este necesar? Deoarece, la înregistrarea la ASP, este posibil ca unele denumiri să fie deja rezervate. Având mai multe opțiuni pregătite, economisiți timp și evitați eventualele refuzuri.
4. Identificarea fondatorilor și administratorului
Pasul patru presupune stabilirea fondatorilor, a administratorului (dacă este cazul) și a beneficiarilor efectivi. Această informație este necesară la momentul înregistrării companiei.
5. Stabilirea adresei juridice
Pasul cinci se referă la identificarea adresei juridice a companiei. Dacă nu aveți încă o locație stabilită, puteți utiliza adresa de reședință a administratorului. Atenție: la vizita inițială a SFS, administratorul trebuie să justifice adresa printr-un contract de chirie sau un contract de vânzare-cumpărare.
6. Stabilirea capitalului statutar
Pasul șase implică stabilirea capitalului statutar: adică împărțirea cotelor și a aporturilor fiecărui fondator în capitalul social al companiei.
7. Programarea pentru înregistrare la ASP
Ultimul pas este programarea online, pe site-ul asp.gov.md, la secțiunea „Înregistrare inițială”. Alegeți data, ora și oficiul dorit. La ASP se vor prezenta toate informațiile de mai sus și, după caz, fondatorii cu actele de identitate, precum și administratorul, pentru a declara oficial deschiderea companiei.
Recomandare personală
În primul – și în ultimul – rând, recomand cu tărie să apelați la un consultant care să vă ghideze în tot acest proces: de la înțelegerea impozitării, la pregătirea documentației și asigurarea conformității legale.

